Depresii

     Cred ca fiecare in viata a putut macar o data sa intalneasca o emotie , de care nu poate scapa . O parte din noi , si-ar dori sa fie independent de trecut , dependent de prezent . Eu una imi doresc sa uit de tot si de toate , ca poate imi va fi mai bine . Ma gandesc ca sufletul imi striga mai tare ca niciodata . Ar vrea sa iasa din mine si sa fuga dincolo de viata , sa o reteze in pasi de vals ...sa poata pleca acolo unde ii este bine , dar nu vede nici o cale de scapare dintr-o himera prost regizata . Nu stiu ce este cu mine ; imi vine sa fug de acest prezent care ma urmareste cu pasi repezi . Nu sunt bine , aiurea ma mint ca imi va trece ! Sunt prinsa intre sentimente contradictorii si sentimente incurabile . Mi-e dor sa fiu fericita ! Mi-e dor sa nu mai am probleme ! Mi-e dor sa fiu eu ! Vine o perioada in viata in care nu stim cine suntem , nu avem habar ce e bine sau rau pentru noi . 
    Eu una , nu gasesc o cale de scapare din gandurile ce nu-mi mai dau pace . As vreau sa strig ! Sa fug ! Sa plang ! Sa uit ! Sa ma descarc , in fapt ! Nu sunt altceva decat un copil , intr-o lume a adultilor . Mi-e frica de multe , si mi-e frica ca nu o sa pot face fata la ce mi se pregateste in viitor . Este clar ca nu mai sunt in largul meu , si ma pierd cu vederea poate prea des . Ma simt intr-un bol de cristal , de unde nu ma pot destinde , nu pot respira . Sunt inchisa intre patru pereti , cu amintiri  si deziluzii , in care am crezut . Firea umana este mincinoasa , ipocrita si jalnica . Am avut parte de mai multe dezamagiri , decat de impliniri si nu am aflat cine a fost cu adevarat vinovat , dar acum ce rost mai are ?! Faptele au vorbit de la sine , nu mai este nevoie de raspunsuri sau vorbe . Eu am murit de mult, sufletul imi este gol si pustiit . Nu mai sunt ceea ce am fost ...acum doar sentimenetele si emotiile se mai joaca inauntrul meu , si ele raspund faptelor mele . Dar vine o perioada in viata cand suntem apti sa alegem pentru viitorul nostru. Eu una am ales pentru mine , acum cateva luni , dar poate mi-a fost prea frica sa recunosc ca de fapt greseala a venit odata cu spitalizarea mea . Nu am fost hotarata , m-am lasat purtata de val , dar acum cand ..ideile mi se preling in minte atat de clar si consecutiv incat imi provoaca o adrenalina necunoscuta . 
   Conteaza in fapt , ca am reusit sa aleg , si ca poate nu voi regreta alegerea luata acum mult timp . Slaba din fire si nehotarata , nu am putut sa fiu cum imi doream si nu am izbutit sa imi fie bine , dar sunt constienta ca acolo undeva imi va fi mai bine si ca voi putea fi fericita cu adevarat . Ca poate aici , niciodata nu va fi cum imi doresc . Am invatat sa iubesc , sa pretuiesc ce am langa mine , dar m-am instrainat de tot ce odata imi facea placere , am sfarsit sa devin doar un vis urat pentru mine ..pentru ca ma doare ...pentru ca imi este frica ..pentru ca nu mai am pe nimeni care sa ma inteleaga ..sa ma cunoasca ..pentru ca mint ..mint prea mult ca imi este bine , dar de fapt aceasta cauza devine pentru persoana din mine de nerecunoscut . Foloseam inainte termenul " efemer'' pentru ca totul in jurul meu era trecator , dar de luni bune sunt inlantuita intr-un cosmar frumos . 
   Si ceea ce simt , ce am in mine ..nu sunt altceva decat depresii .